Homorod

Homorod – un sat al coloniștilor flamanzi: în germană: Hamruden, în maghiară: Homoród este o comună în județul Brașov, Transilvania, România.

Este una din cele 240 localități fondate de imigranți germani în secolul XII-XIII pe teritoriul Ardealului (Siebenbürgen).

Printre evenimentele istorice în care comuna a fost implicat se numără, în primul rând în cursul secolului al XII-lea. Așezarea primilor imigranți avea loc sub domnia regelui Géza II (1141-1161) care îi chemase în țară “ad retinendam coronam” (pentru sprijinul coroanei), după cum relatează documentele istorice ale cancelariei Curții Regale maghiare. În mod oficial, acești coloniști au fost numiţi fie “hospites theutonici” (oaspeți germani) fie “hospites flandrenses” (oaspeți flandrezi), denumiri care rezultau pe de o parte din apartenența lor linguală, pe de altă parte din principala lor origine teritorială. Aceste denumiri inițiale au fost înlocuite mai târziu de denumirea generică de “saxones”, adică de sași, deși acești “sași” nu aveau propriu zis nicio legătură cu tribul germanic al saxonilor. Vorbeau o limbă puțin diferită de cea a sașilor, dar erau tot de origine germană. Nici nu se cunoaște cauza reală a introducerii acestei denumiri. Putem doar bănui că în memoria colectivă a maghiarilor s-a păstrat amintirea confruntării istorice cu armata a împăratului germano-saxon Otto cel Mare în lupta pe câmpia “Lechfeld” în anul 955. Acest eveniment a fost, poate, cauza, că maghiarii în acel timp confundau denumirea de saxoni cu toți etnicii germani.

Ei s-au stabilit pe o colină din apropierea satului Homorod de astăzi, iar localitatea se numea pe atunci Petersdorf, după Sf. Petru, care era patronul bisericii.

Numele Hamerodia apare pe la 1400 într-un registru de impozit ecleziastic a capitalului de Rupea (Kosd). Pe la 1500, Homorodul avea 68 de gospodarii, 4 pastori și un dascăl.

Până la finele secolului al XVII-lea, Hamruden (Homorod) a fost locuit excluziv de plugari germani. De la începutul secolului al XVIII-lea s-au stabilit primele familii de români la marginea satului, mai întâi ca ciurdari salariați de comună, mai târziu apoi și ca agricultori. În perioada relativ scurtă de aproximativ 200 ani, printr-o rată reproductivă net superioară sașilor, românii au depășit cu mult numărul populației germane. Astfel, de pildă în anul 1941, din numărul total de 1503 locuitori mai erau doar 508 germani (33,8%).

După prăbușirea regimului totalitar comunist din România, începând cu anul 1990 a avut loc exodul de masă a sașilor din Ardeal, în Republica Federală Germania. După scurt timp, în 1992 au rămas doar 65 persoane de origine germană în Homorod, din care în continuare până în 1994 a plecat și restul, rămânând în sat doar 10 persoane.

Comorile satului

Băile Homorod

Băile Homorod germană Honterus Bad, maghiară Homoródfürdő sunt subordonate comunei. Acum este proprietate privată revendicată de foștii proprietari. Aceste Băi nu trebuie confundate cu Băile Homorod din județul Harghita, situate la o distanță de 40 km Nord-Est

Biserica evanghelică fortificată

Prima documentație despre o biserică  aflată în acest loc datează din 1250, care era una romanică. În locul bazilici romanice în ultima treime a secolului  al XIII-lea este construit biserica evanghelice.  Existenta tribunei de vest și a unei chei de bolta în cor, sculptata cu motivul cistercian al florii soarelui cu mijlocul grilaj – ornament mult răspândit in Transilvania – îndreptățește propunerea lui Virgil Vătășianu de a data biserica pe la 1270.

Casa părintească a lui Anne Simonis

Casa părintească a lui Anne Simonis “ Prințesa Homorodului” – încă stă, este încă în picioare, dar cu multă modificări. Cu cornișa îndepărtată, cu o treia deschidere a frontului care nu corespunde Nord-Est
Personalități marcante

Anne Simonis

Pianist compozitor muzical “Prințesa Homorodului” Anne Simonis n. 17 octombrie 1832 Homorod – d. 10 ianuarie 1914 Paris. Într-o casă modestă din satul Homorod, se năştea Anne Simonis, o săsoaică apărută pe lume într-o familie sărăcuţă, dar despre care aveau să scrie istorici români, maghiari şi sârbi. Annchen, cum îi spunea familia fetei, era cea mai mică dintre cei şapte fraţi. Georg Simonis, tatăl copilei, era solist la biserică, iar Anne i-a moştenit talentul muzical, la fel şi fratele ei mai mare, Getz, care cânta la orga bisericii, şi sora mai mică, pasionată de pian. Viaţa liniştită a familiei este schimbată de o aventură pe care Getz a avut-o cu o săsoaică măritată – întreaga comunitate a aflat, aşa că nu mai era chip să rămână în Homorod. 

Louise Teutsch

În arhivele Bisericii Evanghelice din Homorod este înregistrată căsătoria lui Georg Teutsch și Elisabeta, care au avut o fiică, pe Louise Teutsch, născută la 16 martie 1845. Povestea Castelului din Carpați se prelungește peste timp, până în interbelic, când urmași ai Louisei Müller ( Müller după căsătorie cu Gustave Müller).  Susțin relația dintre cei doi prin corespondența păstrată parțial – mare parte ar fi fost arsă sau a dispărut – și prin alte obiecte (o pendulă, machete, volume cu dedicație) pe care Jules Verne le-ar fi dăruit frumoasei iubite.