Mercheașa
Mercheașa în germană: Streitforth, în maghiară: Mirkvásár, se află la marginea fostului Königsboden (Pământul crăiesc) Ultimul sat săsesc pe partea estică a Pământului crăiesc, aparținea de scaunul Rupea.
O lampă de lut cu o cruce în partea de jos a fost găsită la Mercheașa, din secolul al IV-lea. Astăzi este în muzeul din Cluj Napoca, numit ca lampă de lut târziu.Se întinde pe un dom imens de sare care se întinde de la Sovata până la Reps.În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Tradiția exploatării apei sărate de către localnici (din fântâni special amenajate) și a folosirii acesteia în gospodării s-a păstrat în aceasta zonă până în prezent.
Prima atestare documentară a localității este făcută într-un registru bisericesc de evidență a impozitelor, unde este amintită așezarea “Stristfordia” ca aparținând de Scaunul Rupea.Sașii se vor stabili aici la începutul secolului al XIII-lea. Centrul localității s-a derulat în jurul complexului bisericii evanghelice, a cărei istorie începe în secolul al XIII-lea.
Deși nemenționată documentar până târziu în Evul Mediu (1400 Stristfordin, – 1442 Mirkevására), vechimea localității este dovedită de existența unei bazilici romanice. Care în zilele noastre nu mai există, din păcate la 1658 cade victima pustiilor turco-tătare. Pentru că spațiul destinat colonizării lor era considerat “domenie regal”
Faptul că, la mijlocul secolului XV-lea, i se adaugă la numele maghiar sufixul ce desemnează un târg, demonstrează rolul său crescut.În secolul XVII crește populația română. Atestările de nume duble indică coabitarea unor comunități diferite din punct de vedere etnic.
Cu timpul, însã, românii care lucrau pentru sași (fie ca pãstori pentru cai, în secolul al XVII-lea comuna având reputația creșterii cailor, fie la munci agricole sau defrișãri în vederea agriculturii) vor solicita sã se așeze mai aproape de sat, cãpãtând, în cele din urmã, permisiunea de a trece râul și a se stabili în partea deluroasã a satului.
Potrivit recensământului realizat la anul 1900, în vremea aceea localnicii din sat încă erau sași.Comunitatea ardeleno-saxonă Streitfort din Transilvania nu mai există.Sașii descendenți din sat au avut prima întâlnire în 1975 la Dinkelsbühl, Germania.
Troiță
Troița – de la intrarea satului. La începutul secolului al XIX-lea, românii aveau să ajungă vecini cu sașii. Țiganii erau descriși în monografie, ca meșteri buni în prelucrarea oricărui tip de lemn, pentru nevoile casnice ale comunității. De asemenea mulți dintre ei se ocupau cu „hânzăritul”, adică procurându-și pașaport internațional, călătoreau prin cuprinsul Imperiului Austro-Ungar, dar și prin alte țări.
Fântâna de sare
În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Tradiția exploatării apei sărate de către localnici din fântâna special amenajată și a folosirii acesteia în gospodării s-a păstrat în aceasta zonă până în prezent. Slănina (Baofloisch) făcută la Mercheașa, afumată cu rumeguș din lemn de stejar și conservată în apă sărată contribuie la o înaltă calitate.
Batrânul Carpaților
Batrânul Carpaților sau Stejarul secular din specia quercus robur este cel mai bătrân copac descoperit în țara noastră. Această are circumferința de 9.3 metri și se estimează că are vârsta între 900 – 1000 de ani. Aceasta se găseşte mai sus de satul Mercheaşa, pe o păşune cu stejari seculari, la aproximativ 1,7 kilometri de localitate. Stejarul de la Mercheașa are o circumferinţă, măsurată la înălţimea de 1,3 metri de la pământ, de 9,3 metri, o înălțime de 21,3 metri şi are o coroană aproape întreagă, frumos rotunjită.
Biserica evanghelică fortificată
Biserica evanghelică fortificată a fost construită în secolul al XIII-lea pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Ansamblul bisericii evanghelice fortificate format din biserică, anexe, incinta fortificată și un turn este monument istoric.
Biserica ortodoxă din Mercheașa.
Prin secolul XVII românii din comuna Homorod și-au construit o biserică de zid. În anul 1841, pe locul celei vechi s-a început construirea altei biserici în formă de corabie, din piatră și cărămidă acoperită cu țiglă.
Arhitectura săsească
Regiunea săsească a Transilvaniei este cea mai mare zonă de arhitectură rurală medievală din Europa. În urma permiselor date de regii medievali ai Ungariei, după 1100 d. H. au fost colonizați emigranți vorbitori de limbă germană în sudul și estul Transilvaniei, la trecători, pentru păzirea granițelor.
Țuică din pere de pădure
Țuică din pere de pădure, încă ceva specific zonei. Acesta se făcea din pere sălbatice care cresc pe pășunile satului. Sașii din Mercheașa și-au primit și porecla (Birrêlāwên) de la țuică din prune sălbatice.
Configurația satului
Sașii au întemeiat sate dependente ca dispunere a locuințelor și a căilor de acces de împărțirea ogoarelor după sistemul „șesiei flamande”. Printre caracteristicile generale ale așezărilor se numără: existența unui front continuu la stradă, realizat de
fațadele principale ale caselor contopite cu poarta, piața principală (practic dilatația străzii principale din centrul satului) unde se ținea târgul, în adiacența căreia se afla, pe o înălțime, biserica fortificată. Această dispunere și apropiere între locuințe face posibilă
dezvoltarea simțului de apartenență la colectivitate și la apariția „vecinătății”, forma de asociere organizată în vederea supravegherii muncilor agricole, acordării amenzilor, comportamentul în biserică sau ajutorarea reciprocă. Mai este important de menționat că
perenitatea materialelor (cărămida, piatra, lemnul de stejar) și configurației generale a satului se datorează unui control strict al nașterilor, ce nu se concretiza niciodată cu divizarea lotului între moștenitori. (Casa părintească rămânea primului băiat, în timp ce fata se muta cu soțul).
George Boldea
Poetul George Boldea n. 16 mai 1905 Mercheașa – d. 09 decembrie 1934 Cluj – Napoca, în satul așezat pe malul râului Homorodul Mic, afluent al Oltului. În anii studenției publică poezii în revistele Năzuința (între 1924 și 1925), Ritmul Vremii și Țara de Jos (1925), Convorbiri literare (1927), Datina (între 1927 și 1928) și Universul Literar (1928), aflat la acea vreme sub conducerea lui Camil Petrescu.
Luându-și examenul de licență cu bile albe, în toamna anului 1929 va fi numit profesor suplinitor de limba română la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu-Târgoviște.Prin aprilie 1933 e chemat, în sfârșit, la Catedra de filosofie, de la Liceul din Brad și aici, în 11 mai 1933, scoate, împreună cu Emil Giurgiuca, Abecedar-ul. În toamna din 1933 Boldea e pedagog la Turda, în decembrie îl găsim profesor la Cristur, pentru a încheia anul școlar la Dumbrãveni, unde, însă, i se refuză leafa pe lunile de vară.
Traian Oancea
General Profesor Doctor Docent Traian Oancea n. 28. august. 1922 Mercheașa – d. 28. aprilie. 2002 București. Născut într-o familie de țărani români. A urmat Liceul militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș și Timișoara, pe care 1-a absolvit în anul 1942. S-a înscris la Facultatea de Medicină și Institutul Medico-Militar din București, pe care le-a absolvit în anul 1948.Profesor la Catedra de chirurgie a Facultății de Medicină Militară, de la înființare, 1976 -1988. Pe linie științifică a obținut titlul de doctor în științe medicale (teza de doctorat „Contribuții la chirurgia tumorilor mediastinale”, 1968).
Studiile clinice și experimentale sunt concretizate de cele peste 300 de articole și comunicări, în țară și străinătate, precum și de cele 6 monografii.A participat sau a trimis comunicări la diferite congrese naționale și internaționale.
O parte din lucrările efectuate de Dl. General Prof. Dr. Traian Oancea au fost publicate în reviste și monografii străine, unele în colaborare cu mari personalități medicale (Prof. Mathey de la Clinica Laennec – Paris), prin aceasta crescând prestigiul medicinii românești.
Helmut Sadler
Compozitor de muzică clasică Helmut Sadler n. 23. iunie. 1921 – d. 19. iunie Mauer. Provine dintr-o familie de cantori și a urmat școala primară în Șaroș pe Târnave, liceul în Dumbrăveni și seminarul regional teologic-pedagogic din Sibiu.
Din 1963 până în 1977, Helmut Sadler a fost profesor de teorie muzicală și instrumentar la Universitatea de Educație din Heidelberg.În 1977 a fost numit lector în compoziție și teoria muzicii la Musikhochschule Heidelberg-Mannheim, iar în 1980 a fost numit profesor. Helmut Sadler locuiește în Mauer din 1987.În 1999 a primit premiul cultural al Sașilor Transilvăneni.
