Personalități marcante

Homorod

Anne Simonis

Pianist compozitor muzical “Prințesa Homorodului” Anne Simonis n. 17 octombrie 1832 Homorod – d. 10 ianuarie 1914 Paris. Într-o casă modestă din satul Homorod, se năştea Anne Simonis, o săsoaică apărută pe lume într-o familie sărăcuţă, dar despre care aveau să scrie istorici români, maghiari şi sârbi. Annchen, cum îi spunea familia fetei, era cea mai mică dintre cei şapte fraţi. Georg Simonis, tatăl copilei, era solist la biserică, iar Anne i-a moştenit talentul muzical, la fel şi fratele ei mai mare, Getz, care cânta la orga bisericii, şi sora mai mică, pasionată de pian. Viaţa liniştită a familiei este schimbată de o aventură pe care Getz a avut-o cu o săsoaică măritată – întreaga comunitate a aflat, aşa că nu mai era chip să rămână în Homorod. 

Preotul din sat l-a sfătuit să plece la Bucureşti, unde soţii Binder, tot de confesiune evanghelică şi înrudiţi cu familia Simonis, l-au ajutat, mai ales după ce în capitala Ţării Româneşti a ajuns şi Anne. În 1848, Ţara Românească se afla sub o dublă sferă de influenţă: rusă şi otomană. Cu toate că românii au încercat să le ţină piept, pe 13 septembrie 1848, pe ritmul muzicii militare, intră în Bucureşti armata otomană, în frunte cu Omer Efendi-Paşa, numit și Latas Mihály, (fiindcă era rudă cu Benkő Borbála mama lui  Knezić Károly) unul dintre cei mai cunoscuţi generali ai lor. Într-o după-amiază de mai, negustorul Chiriac Polizu îi cere lui Getz Simonis să susţină un recital de pian. Aici se întâlnește Omer pe Anne.

 

După câteva zile, Omer o invită pe Anne, la dejun, în reşedinţa sa. Ca pretext, a anunţat-o că doreşte să o angajeze educatoare pentru fiica sa. De origine sârbo-croată, născut tot în Imperiul Austro-Ungar, Omer ştia, la fel ca Anne, foarte bine limbile germană şi maghiară. Temutul militar era deja îndrăgostit până peste urechi de tânăra de numai 16 ani. Îl chemă pe Getz şi-i destăinui că doreşte să se căsătorească cu sora lui. Părinţii fetei s-au declarat de acord, dar au pus, totuşi, o condiţie: ca Omer Paşa să renunţe la harem. Generalul turc era atât de îndrăgostit de fată, încât, atunci când i-a cerut sultanului să accepte căsătoria sa, i-a cerut permisiunea de a îndeplini dorinţa socrilor săi. Astfel, Anne a fost ridicată la rangul de prinţesă cu numele de Zubeide-Hanum, iar Getz, cu numele schimbat în Gheorghiadis-Bei, a devenit ofiţer în armata otomană.

Imediat au început pregătirile de nuntă – de la Viena, Omer a comandat un cupeu aurit, iar de la Paris, toalete şi mătăsuri fine. Căsătoria a fost planificată pentru 2 decembrie 1848, la Palatul Domnesc. 

Nici doi ani nu au trecut după nuntă, și Anne se regăsește în Constantinopol, deprins repede cutumele vieţii din înalta societate otomană şi europeană, în care a devenit o persoană importantă.  N-a renunţat însă la muzică şi şi-a perfecţionat educaţia luând lecţii de la profesori celebri, precum Karl Czerny, profesorul celebrului Ferenc Liszt. În timpul unei plimbări cu trăsura, aceasta a trecut peste o piatră, s-a zdruncinat serios, iar doica a scăpat copilul din braţe. 

 

În acelaşi moment s-a deschis şi uşa trăsurii, iar bebeluşul a căzut sub roţile trăsurii. Trupul firav a fost înmormântat la Sarajevo, iar de atunci, dururerea pierderii copilului a cuprins familia şi i-a înstrăinat pe cei doi soţi. După o campanie militară în Arabia, încununată de succes, Omer primeşte  răsplată de la sultan numeroase cadouri, printre care şi două tinere de neam regal circasian. Anne nu putea accepta aşa ceva, cerându-i soţului să le îndepărteze de lângă apartamentele lui Anne.

Omer, însă, şovăie, îi spune că nu poate renunţa la ele, fiind un dar personal al sultanului. Aşa că prinţesa decide să pună punct căsătoriei. Tânăra a plecat în Franţa, sub pretextul că are nevoie de o schimbare. Anne i-a trimis o scrisoare lui Omer, în care i-a spus că totul s-a terminat între ei. Turcul nu s-a împăcat cu ideea şi, cum a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Frankfurt, a profitat de ocazie şi şi-a prelungit călătoria până la Paris, unde era soţia sa. Deşi a încercat să o convingă în toate felurile, Anne nu s-a lăsat înduplecată. Săsoaica a stat trei luni la Paris, după care a plecat în America. Nici aici nu a zăbovit prea mult şi s-a întors în Europa, iar la întoarcere, pe vapor, l-a cunoscut pe baronul Braunecker, cu care s-a căsătorit. Ani în şir, Omer Paşa i-a trimis scrisori săsoaicei şi a implorat-o să se împace, chiar şi când aceasta avea şase copii cu Otto von Braunecker. Omer a ajuns comandant suprem al armatelor otomane şi a murit la vârsta de 65 de ani, într-o dimineaţă a anului 1871, în timp ce îşi bea cafeaua, chiar înainte să intre la sultan. Anne a trăit până la vârsta de 82 de ani şi a murit la Paris în anul 1914.

Louise Teutsch

În arhivele Bisericii Evanghelice din Homorod este înregistrată căsătoria lui Georg Teutsch și Elisabeta, care au avut o fiică, pe Louise Teutsch, născută la 16 martie 1845. Povestea Castelului din Carpați se prelungește peste timp, până în interbelic, când urmași ai Louisei Müller ( Müller după căsătorie cu Gustave Müller). 

Susțin relația dintre cei doi prin corespondența păstrată parțial – mare parte ar fi fost arsă sau a dispărut – și prin alte obiecte (o pendulă, machete, volume cu dedicație) pe care Jules Verne le-ar fi dăruit frumoasei iubite. Epistolele ar fi fost descoperite întâmplător într-o casă de pe Stada Moșilor, nr.137 din București, de către Margareta Barbier, o nepoată a Louisei Müller. Nu o dată interesul lui Jules Verne pentru Transilvania a fost pus pe seama idilei cu frumoasa Louise Müller, săsoaică din Homorod, la brațul căreia autorul ar fi colindat aceste ținuturi ce l-au inspirat ulterior.

Se presupune că Jules Verne ar fi ajuns în Transilvania între 1882 și 1884, alături de Louise Müller, pe care scriitorul ar fi întâlnit-o în timp ce aceasta călătorea în Franța. Era o iubire imposibilă, ambii fiind căsătoriți. Jules Verne nu a fost de acord să divorțeze, nici după ce Louise a rămas văduvă. Cei doi au călătorit pe Dunăre, debarcând la Giurgiu, apoi cu trenul la București, de unde au continuat călătoria spre Brașov. De aici se povestește că au vizitat și Cetatea Colț, ce a servit drept inspirație pentru Castelul din Carpați, având la baza o poveste pe care i-a spus-o preoteasa sașilor din Homorod.

Mercheașa

George Boldea

Poetul George Boldea n. 16 mai 1905 Mercheașa – d. 09 decembrie 1934 Cluj – Napoca. în satul așezat pe malul râului Homorodul Mic, afluent al Oltului.Pãrinții lui George Boldea, Avram și Bucura, erau țãrani. Aceștia au avut cinci copii: douã fete (Bucura și Valeria) și trei bãieți (George, Vasile și Victor).Începe școalã primarã din satul Mercheașa. 

Sãtenii au ales sã construiascã o altã școalã și sã întreținã, în continuare, un învãțãtor. După un scurt timp îl vom gãsi pe George Boldea începând clasele primare în comuna Augustin, la școala Confesională Ortodoxă de acolo (școală care în prezent nu mai există, fiind demolată în 1936, odată cu construirea școlii de stat) cu limba de predare română și maghiară.

Anul 1917 îl va afla pe George Boldea la Cristurul Secuiesc (astăzi în Harghita), unde își va începe studiile secundare la liceul de acolo. Al doilea an îl va urma la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, iar începând cu anul următor, până la terminarea studiilor liceale, va studia la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrãveni (în județul Sibiu), unde ultimele două clase le va absolvi într-un an, urmând ca în anul 1924 să susțină la Sibiu examenul de bacalaureat. În perioada anilor de liceu are loc debutul său literar, publicând în revista Cosânzeana (nr. 20 din 25 octombrie 1923), poezia „Pastel de sară”, iar mai apoi, în numerele 22-23 din anul 1923 ale aceleiași reviste, publicând poezia „Vară”

În toamna anului 1924 își începe studiile la Facultatea de Filozofie și Filologie a Universității din București (secția limba franceză și română), pe care o va absolvi în anul 1929. Încă din primul an de studiu și până la sfârșitul facultății va deține funcția de custode al Bibliotecii Facultății de Litere și Filosofie din București.

În anii studenției publică poezii în revistele Năzuința (între 1924 și 1925), Ritmul Vremii și Țara de Jos (1925), Convorbiri literare (1927), Datina (între 1927 și 1928) și Universul Literar (1928), aflat la acea vreme sub conducerea lui Camil Petrescu. Luându-și examenul de licență cu bile albe, în toamna anului 1929 va fi numit profesor suplinitor de limba română la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu-Târgoviște.

Prin aprilie 1933 e chemat, în sfârșit, la Catedra de filosofie, de la Liceul din Brad și aici, în 11 mai 1933, scoate, împreună cu Emil Giurgiuca, Abecedar-ul. În toamna din 1933 Boldea e pedagog la Turda, în decembrie îl găsim profesor la Cristur, pentru a încheia anul școlar la Dumbrãveni, unde, însă, i se refuză leafa pe lunile de vară.

În 1934 primește catedră la Năsăud, iar pe data de 9 decembrie 1934  se îmbolnăvește de tifos, se internează la clinicile din Cluj și se stinge la Spitalul de boli contagioase. A fost adus și îngropat în satul natal.

Traian Oancea

General Profesor Doctor Docent Traian Oancea n. 28. august. 1922 Mercheașa – d. 28. aprilie. 2002 București. Născut într-o familie de țărani români. A urmat Liceul militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș și Timișoara, pe care 1-a absolvit în anul 1942. S-a înscris la Facultatea de Medicină și Institutul Medico-Militar din București, pe care le-a absolvit în anul 1948.

Și-a susținut teza de doctor în medicină și chirurgie în anul 1949. Încă din anul III de facultate (1946), ca intern în Spitalul Militar Central, s-a dedicat chirurgiei pe care și-a însușit-o, a practicat-o și s-a desăvârșit în cea mai mare parte în Spitalul Militar Central, apoi în Spitalul Militar Craiova (2 ani), Spitalul Clinic Floreasca, Clinica de chirurgie toracică – Filaret (l an) și Clinica de chirurgie toracică a Spitalului Laennec – Paris (3 luni).Preparator la Catedra de chirurgie generală în Spitalul Clinic Floreasca – l an (1949).

Profesor la Catedra de chirurgie a Facultății de Medicină Militară, de la înființare, 1976 -1988. Pe linie științifică a obținut titlul de doctor în științe medicale (teza de doctorat „Contribuții la chirurgia tumorilor mediastinale”, 1968).

In octombrie 1972 a obținut titlul de doctor docent pe baza întregii activități științifice. In cei 50 de ani de activitate chirurgicală (1946-1996), generalul prof. dr. Traian Oancea a efectuat peste 25000 intervenții chirurgicale.A fost primul chirurg din țara noastră care, în polipoza recto colică difuză, a efectuat cu rezultate bune – colectomia totală (1965).

Studiile clinice și experimentale sunt concretizate de cele peste 300 de articole și comunicări, în țară și străinătate, precum și de cele 6 monografii.A participat sau a trimis comunicări la diferite congrese naționale și internaționale.

O parte din lucrările efectuate de Dl. General Prof. Dr. Traian Oancea au fost publicate în reviste și monografii străine, unele în colaborare cu mari personalități medicale (Prof. Mathey de la Clinica Laennec – Paris), prin aceasta crescând prestigiul medicinii românești.Domnul general Prof. Dr. Docent a fost: – Membru al Asociației Medicilor Militari din S.U.A., din anul 1971.

 în 1981 creează un compartiment de chirurgie pulmonară în Spitalul Militar Central, București, din care se va dezvolta Secția și Clinica de chirurgie Toracică de mai târziu.

Helmut Sadler

Compozitor de muzică clasică Helmut Sadler n. 23. iunie. 1921 – d. 19. iunie  Mauer. Provine dintr-o familie de cantori și a urmat școala primară în Șaroș pe Târnave, liceul în Dumbrăveni și seminarul regional teologic-pedagogic din Sibiu.

Înainte de începerea al doilea război mondial a lucrat timp de doi ani ca profesor de școală primară în Homorod. A fost chemat la serviciul militar și a fost luat ca prizonier de război înainte de a începe să studieze muzica la Institutul pentru Muzică Bisericii din Erlangen.

Din 1947 până în 1952 Helmut Sadler a studiat la Academia de Muzică din Heidelberg. După șase ani, în care Helmut Sadler a lucrat ca compozitor independent, a predat muzică la Bach-Gymnasium din Mannheim. De asemenea, a predat la Seminarul Fröbel din Mannheim și la Școala Municipală de Muzică și Cant din Heidelberg, unde a fost și director adjunct.

Din 1963 până în 1977, Helmut Sadler a fost profesor de teorie muzicală și instrumentar la Universitatea de Educație din Heidelberg.

În 1977 a fost numit lector în compoziție și teoria muzicii la Musikhochschule Heidelberg-Mannheim, iar în 1980 a fost numit profesor. Helmut Sadler locuiește în Mauer din 1987.

În 1999 a primit premiul cultural al Sașilor Transilvăneni. A compus peste 100 de piese muzicale, de la piese pentru pian și lucrări corale până la lucrări orchestrale, în majoritate temele compozițiilor sunt copilăria, tinerețea și tradițiile transilvănene. Muzica sa îmbină motivele muzicii populare ale popoarelor sași, maghiari, români, țigani.

Jimbor

Nyírő József

Preot, scriitor, ziarist și filosof, Nyiro Jozsef, upranumit „apostolul secuilor”, este considerat unul dintre cei mai reprezentativi intelectuali maghiari din Transilvania din prima jumătate a secolului XX. Născut în 8 iulie 1889 în localitatea Jimbor, din județul Brașov, a fost primul dintre cei patru copii ai lui Nyírő Mihály, directorul Școlii generale romano-catolice din comună. În 1900, după decesul tatălui său, s-a mutat, împreună cu familia, la Odorheiu Secuiesc, unde a absolvit Gimnaziul Catolic, după care a studiat teologia la Alba Iulia și apoi la facultatea de Teologie „Pazmaneum” din Viena, absolvită în 1912, an în care și-a început și activitate de preot, la Sibiu.

În 1915, la solicitarea sa, a fost mutat ca preot la Cluj, unde a slujit până în 1919, când a fost exclus din rândul clericilor pentru încălcarea jurământului castității: se căsătorise cu iubita lui din tinerețe, cu care a avut apoi trei copii. Revenit la viața laică, Nyírő József a desfășurat, timp de două decenii, o susținută activitate de scriitor, filosof și ziarist.

Apoi, în 1950, s-a stabilit definitiv în Spania lui Franco.A murit la Madrid, în 6 octombrie 1953, fiind înmormântat, în cimitirul Almudena, aflat la circa 50 de km de capitala Spaniei.